După 25 de ani de antrenorat, îmi permit câteodată să dau ca exemplu unele din propriile mele experiențe în domeniu, în speranța că vor putea ajuta și alți colegi de breaslă -- în special pe cei implicați în fotbalul juvenil.
Spre exemplu:
Am trecut și eu prin stadiul în care, în timpul meciurilor, le strigam copiilor aceleași câteva instrucțiuni, repetându-le de nenumărate ori.
De asemenea, am trecut prin situații când am dat jucătorilor diverse instrucțiuni în timpul discuțiilor în echipă, instrucțiuni care însă nu erau urmate de ei în timpul meciurilor.
Sunt sigur că știți despre ce vorbesc.
Tot ceea ce făceam însă, în situațiile menționate mai sus, era doar pierdere de timp și de energie. După un timp mi-am dat seama de acest lucru. Iar atunci când am înțeles asta, am realizat și că era timpul să reevaluez situația și să fac schimbările necesare.
Ca antrenori, noi avem puterea și (sperăm!) maturitatea de a ne da seama atunci când lucrurile nu funcționează. Și, uneori, lucrurile despre care învățăm la cursurile de specialitate, sau despre care citim în cărți nu funcționează cu jucătorii noștri.
"Acum ce trebuie să fac?", a fost întrebarea logică.
Aveam de ales între a continua să strig fără folos la jucători, riscând ca aceștia să renunțe să îmi mai acorde atenție, sau puteam să îmi schimb modul de comunicare pentru a încerca să îi fac să fie interesați și vrea să se implice. Hmmm!...
Ei, bine...
Ceea ce mi-am dat seama a fost -- pur și simplu -- că vorbeam PREA MULT. Este ceva comun la antrenorii aflați la începutul carierei.
De aceea, am înțeles (și acceptat) că din acel moment înainte va trebui să ofer jucătorilor instrucțiuni simple și precise.
Exemplul pe care l-am urmat: Sir Alex Ferguson, care era cunoscut pentru faptul că le dădea jucătorilor săi doar 2 sau 3 instrucțiuni simple la meciuri, știind că mai multe de atât nu pot face decât să creeze confuzie și să nu fie luate în considerare.
Așadar, din acel moment am început să separ informațiile necesare jucătorilor în doar 2 sau 3 elemente principale. În acest fel jucătorii au șansa să înțeleagă și să rețină mai ușor informațiile primite și, per ansamblu, elementele respective puteau fi învățate, asimilate, folosite și astfel se transformau într-o fundație solidă pe care se putea construi cu șanse de reușită un bun joc de echipă.
Această strategie, folosită în meciuri, le oferă priorități reale.
Folosită la antrenamente, îi ajută să înțeleagă mai ușor pe ce aspecte trebuie să se concentreze.
Face sens?